Prăjiturele ceheşti
Prăjiturelele ceheşti sunt foarte uşor de făcut şi absolut delicioase. Tu alegi cu ce le umpli.
Se prepară aluatul din puţin lapte cald, amestecat cu o lingură de zahăr, 1 lingură de făină şi drojdie.
Se cerne făina într-un castron, se adaugă sarea, coaja de lămâie şi zahărul vanilat.
Se amestecă gălbenuşurile cu restul de zahăr, în restul de lapte, se adaugă untul călduţ, topit, aluatul crescut şi se amestecă totul cu făina. Se obţine un aluat dens şi se lasă să mai crească.
Se întinde aluatul, se taie bucăţi şi se umple fiecare bucată cu umplutură (după gust).
Se pun prăjiturelele în tava unsa cu unt şi se unge fiecare astfel încât să nu se lipească una de alta. Se coc în cuptorul preîncălzit, până când la suprafaţă capătă o culoare aurie.
Se pun prăjiturelele pe un platou şi se presară deasupra zahăr pudră.