Punci cu caramel

1. Se pune zahărul într-un vas cu fundul gros şi se dă pe aragaz, la foc potrivit.  Când  începe să se caramelizeze, se amestecă cu o lingură de lemn.  Zahărul se caramelizează foarte repede, iar ca să nu capete gust amar, trebuie lăsat pe foc doar până când capătă culoarea maro deschis. Din acest moment, se ia de pe foc şi se stinge cu ceaiul fierbinte de fructe de pădure, pentru ca reacţia să nu fie prea violentă.

2. Se lasă să fiarbă până când se dizolvă toţi grunjii de zahăr, apoi se adaugă zeama de lămâie şi vinul.  Se lasă în continuare la foc mic, având grijă să nu clocotească.

3. Se păstrează cald 1-2 ore şi se serveşte cu lămâie tăiată felii.