Rafinament cu fructe de pădure

1. Se pune laptele la fiert. Când începe să dea în clocot, se adaugă zahărul, apoi se lasă la foc mic, amestecându-se continuu, până se dizolvă zahărul.
2. Se trage deoparte, se adaugă zahărul vanilat, se acoperă vasul cu un capac şi se lasă 15 minute.
3. Separat, se bat gălbenuşurile. Peste ele se toarnă laptele şi se pune totul din nou pe foc mic, până se îngroaşă compoziţia. Se trage deoparte, se lasă să se răcească, apoi se bagă 3-4 ore la congelator.
4. Jumătate din cantitatea de căpşuni şi zmeură se pasează cu blenderul. În pahare potrivite, se pun 2-3 linguri de îngheţată de vanilie, se adaugă o lingură de fructe pasate, câteva întregi, apoi din nou îngheţată. Se ornează cu frunze de mentă.