1. Se încălzeşte cuptorul. Se bat gălbenuşurile cu zahărul şi 1 pachet zahăr vanilat, până se topeşte tot zahărul. Se adaugă cacaoa şi se amestecă uşor cu albuşurile bătute spumă.

2. Într-o tavă tapetată cu hârtie pentru copt (unsă cu unt) se toarnă aluatul şi se întinde uniform. Se pune în cuptorul încins şi se coace la foc potrivit 12 minute.

3. Între timp, se bate frişca până nu mai cade de pe tel şi apoi se adaugă o lingură zahăr pudră şi 1 pachet zahăr vanilat. Se bate în continuare încă 1-2 minute şi se pune la rece.

4. Se scoate tava din cuptor, se lasă puţin să se răcească, se răstoarnă blatul pe un şervet umed şi se curăţă de hârtie. Se întoarce, se umple cu frişcă şi se rulează. Se lasă la rece ce puţin 6 ore, apoi se pudrează cu cacao şi se poate servi.