Ruladă de cartofi
1. Se spală cartofii şi se pun să fiarbă în apă cu sare. După ce s-au fiert, se scot din apă şi se lasă să se răcească, apoi se curăţă de coajă.
2. Cartofii curăţaţi se zdrobesc cu blenderul sau cu un tel şi se amestecă cu sare, unt, ouă şi făină (sau pesmet). Compoziţia trebuie să aibă consistenţa unui aluat de pâine care să se întindă pe un prosop de bucătărie şi pe deasupra se aşază feliile de salam şi se presară cimbru şi busuioc.
3. Se rulează cu ajutorul prosopului, se unge cu ou bătut pe toată suprafaţa şi se bagă în cuptorul bine încins. După ce s-a rumenit, se scoate din cuptor, se lasă câteva minute să se răcească şi se serveşte cu diverse salate, de roşii, sfeclă sau salată verde.