Ruladă de dovleac cu brânză dulce
1. Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Albuşurile se bat spumă, se adaugă zahărul în ploaie, gălbenuşurile, vanilia, nucile măcinate, crema de dovleac, praful de copt stins în zeama de lămâie şi, la sfârşit, se adaugă făina cernută.
2. Se amestecă uşor, să nu se lase, şi se toarnă în tava tapetată cu hârtie pentru copt. Se coace 40 de minute, la foc potrivit.
3. După ce s-a copt, se scoate şi, cu ajutorul unui prosop de bucătărie, se desface de hârtie şi se rulează astfel încât să nu se rupă şi să se poată umple.
4. Separat, într-un bol, se bat gălbenuşurile cu zahărul pudră, se adaugă brânza mascarpone şi zahărul vanilat şi se umple foaia de ruladă. Se rulează şi se lasă câteva ore la rece. Se ornează cu frunze de mentă.