Salată “uşoară”
1. Pentru început, se pregătesc crutoanele. Se feliază pâinea, se taie apoi cubuleţe. Se topeşte untul şi se amestecă cu mierea. Se curăţă şi se pisează usturoiul. Toate ingredientele se amestecă bine. Se condimentează cu sare şi se pun peste crutoane. Se lasă la foc mediu să se usuce.
2. Separat, se prepară sosul. Se pun într-un bol, uleiul, oţetul de mere, oţetul balsamic, sarea, piperul şi chimenul. Se amestecă bine şi se lasă la temperatura camerei.
3. Între timp, se pregătesc ingredientele pentru salată. Se spală merele, se şterg, se feliază şi se curăţă de sâmburi. Se curăţă şi se spală ceapa roşie şi se taie fâşiuţe. Varza roşie se taie fideluţă şi se freacă cu puţină sare, ca să se înmoaie.
4. Toate ingredientele se pun într-un bol şi se prepară cu sosul. Se adaugă brânza feta tăiată cubuleţe şi, la sfârşit, se adaugă crutoanele aromate. Salata de mere se serveşte ornată cu frunzuliţe proaspete de pătrunjel verde.