Shakshuka

Usor

Învaţă cum să prepari această mâncare săţioasă şi delicioasă cu ouă proaspete în timp record. Shakshuka este un fel de mâncare din Africa de Nord şi înseamnă „amestec” în limba arabă.

Mod de preparare:

Se încinge uleiul într-o tigaie mare, pe foc mediu. Se adaugă ceapa şi ardeii graşi şi se călesc circa 20 de minute, până se înmoaie. Se adaugă apoi usturoiul şi apoi condimentele, câte un minut, amestecând mereu. Se toarnă roşiile şi se asezonează cu sare şi piper, apoi se lasă pe foc mic circa 10 minute. Când sosul s-a îngroşat, se adaugă brânza feta, apoi se sparg ouăle încet, ca pentru ochiuri şi se pun deasupra. Se mai adaugă sare şi piper peste ouă şi se lasă să mai fiarbă circa 10 minute, până ce ouăle ochiuri s-au gătit bine. Se serveşte fierbinte, cu lipie sau pita, pentru a aduna bine sosul gustos de Shakshuka.