Somon în crustă de parmezan
O rețetă ușoară și rapidă pe care o poți face chiar și în cea mai aglomerată zi a săptămânii. Ideală pentru cină deoarece nu pică greu la stomac. Extrem de aspectuoasă, e potrivită pentru mesele festive.
Preîncălzește cuptorul la treaptă mare. Pe o tavă, întinde niște hârtie de copt sau folie de aluminiu (așa vei avea de curățat mai puțin).
Pune somonul, cu pielea în jos, în tavă. Acoperă cu altă hârtie de copt/folie de aluminiu și dă la cuptor pentru 10 minute. Între timp, mărunțește usturoiul, toacă pătrunjelul și amestecă-le cu parmezanul. Scoate de la cuptor și dă la o parte hârtia de copt/folia de aluminiu de deasupra. Acoperă somonul cu mixtura de usturoi, pătrunjel și parmezan. Dă-l din nou la cuptor, fără a-l mai acoperi, până când parmezanul de deasupra se topește și se transformă într-o crustă aurie. (Dacă aveți termometru de bucătărie, vă va fi de folos: somonul este gata când ajunge la o temperatură internă de 135 grade Celsius).
Scoate tava din cuptor. Somonul e bun de servit după 5 minute.
Foto: somon în crustă / 123rf.com