Specialitate sârbească
1. Se pune carnea tocată într-un bol, se adaugă oul, untul, sarea, piperul și se frământă bine. Se lasă câteva minute la rece acoperită cu o folie de plastic.
2. Separat, se curăță ciupercile, se spală în câteva ape și se taie mărunt. Ceapa verde se curăță, se spală și se taie mărunt. Se rumenesc în puțin ulei și se stropesc cu puțină apă. După ce au fiert și au scăzut, se adaugă pesmetul și cașcavalul ras.
3. Se tapetează o tavă cu ulei și pesmet și se pune un strat din compoziția de carne. La mijloc, se pune compoziția de ciuperci, peste care se presară pătrunjelul tocat și rozmarinul.
4. Se acoperă cu un strat de carne tocată, se aranjează uniform și se bagă în cuptor. Se coace la foc potrivit. Se servește cu garnitură de orez sau legume gratinate și se ornează cu frunzulițe de rozmarin.