Supă cu găluşti şi pătrunjel

Învaţă să faci o supă cu găluşti şi pătrunjel ca la mama acasă, plină de legume sănătoase şi cu gust fin.

1. Se curăţă legumele, se spală şi se pregătesc pentru supă. Morcovii se taie rondele, ceapa solzişori, ţelina cubuleţe şi ardeii fâşii. Toate legumele se pun la fiert într-o oală de 3 l cu apă şi sare. În timp ce fierb, se adaugă cubuleţul de unt, concentratul de legume şi se mai lasă câteva minute să fiarbă la foc mic.

2. Separat, se bat ouăle cu un praf de sare şi se adaugă grişul în ploaie, amestecându-se continuu să nu facă cocoloaşe. Cu o linguriţă se ia compoziţia de găluşte şi se pune în ciorbă.

3. Pentru găluşte mai pufoase, în timpul fierberii, se adaugă câteva linguriţe de apă rece. Se serveşte ornată cu pătrunjel verde tocat mărunt şi frunzuliţe de ţelină.