Supă de cartofi cu praz

1. Toate legumele se curăţă şi se spală. Se pun la fiert, în 3 litri de apă, ceapa tocată mărunt, morcovii, ţelina şi păstârnacul, toate tăiate în sferturi. Se lasă să fiarbă aproximativ 30 minute, până se înmoaie toate legumele. Se strecoară supa şi se pune din nou la foc.

2. Se adaugă prazul tăiat rondele şi cartofii tăiaţi cubuleţe. Se condimentează cu sare şi piper şi se lasă să fiarbă acoperit, la foc mic. După 15 minute se adaugă orezul călit 1-2 minute în ulei, ardeiul gras tăiat fideluţă şi sucul de roşii.

3. Când totul este bine fiert, se potriveşte la gust cu sare şi se aromează cu verdeaţă tocată mărunt.