Tartă Provence
1. Se cerne făina pe o planşetă, se face o adâncitură la mijloc şi se pune un ou şi sarea. Se adaugă untul tăiat cuburi şi se frământă repede. Se adaugă treptat apa şi se amestecă până se obţine un aluat sfărâmicios.
2. Se înveleşte aluatul în folie de plastic şi se lasă 30 de minute la frigider.
3. Se curăţă ceapa, se spală şi se toacă mărunt. Se căleşte în puţin ulei, după care se adaugă şi ciupercile curăţate şi tăiate solzişori.
4. Se pun şi măslinele, brânza telemea, mozzarela, un ou şi două linguri de smântână. Se amestecă toate, după care se iau de pe foc.
5. Se tapetează o formă de tartă cu unt şi făină, se pune aluatul, se înţeapă cu furculiţa şi se adaugă umplutura. Se dă la cuptor pentru aproximativ 35 de minute.
6. Înainte cu 10 minute de a fi gata, se spală 2 roşii şi se taie rondele. Se amestecă o lingură de smântână cu un ou şi se pune peste tartă.
7. Peste amestec, se aşază şi feliile de roşii.
8. Se mai lasă la cuptor pentru câteva minute, după care se scoate.
9. Se serveşte caldă.