Tarte cu mascarpone şi căpşuni
1. Pentru aluat, se bat spumă albuşurile cu un praf de sare, se adaugă zahărul şi zahărul vanilat şi se mai bat până se obţine o spumă densă. Se adaugă pe rând gălbenuşurile şi, în ploaie, făina cernută cu praful de copt. Se toarnă aluatul în formele unse cu unt (în 8 forme mai mari sau 16 forme mai mici). Se pun formele în cuptorul încins şi se coc, la foc potrivit, 12-15 minute.
2. Între timp, căpşunile se spală şi se curăţă de codiţe, iar brânza mascarpone, laptele şi zahărul pudră vanilat se pun într-un castron şi se freacă sau se mixează până se topeşte tot zahărul.
3. Tartele coapte şi răcite se taie pe orizontală în jumătăţi. Se umplu cu crema de mascarpone şi fructele tăiate în sferturi sau jumătăţi şi se pudrează cu zahăr.