Tort de ciocolată cu nucă şi coniac

1. Se pun nucile într-o tavă şi se ţin în cuptor 10 minute, la foc mijlociu, cu uşacuptoruluideschisă, amestecând să nu se rumenească prea tare. Se scot, se lasă să se răcească, se freacă între palme să se desprindă cojile, apoi se dau prin maşina de nucă. Se amestecă nucile măcinate, zahărul, cacaua, se opăresc cu apa clocotită şi se lasă să fiarbă 5 minute pe foc, amestecând mereu. Se dă deoparte. Când s-a răcit, se înglobează gălbenuşurile unul câte unul, apoi albuşurile bătute spumă, alternativ cu făina, amestecând foarte uşor, de jos în sus, să nu se lase. Compoziţia se toarnă într-o formă de tort (sau într-o cratiţă de 3 l) unsă dinainte cu unt şi tapetată cu hârtie de copt. Se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, cca 45 minute.

2. Între timp, se pregăteşte crema. Cacaua, zahărul şi apa se fierb până se fac ca o smântână mai groasă. Se dau deoparte şi, când s-au răcit bine, se amestecă cu untul frecat spumă.

3. Pentru fulgii de ciocolată, se topeşte ciocolata amăruie şi se toarnă în strat subţire pe o tavă de copt întinsă. Când s-a răcit, se fac cârlionţi trăgând cu cuţitul.

4. Blatul rece se taie în două, se stropesc feliile cu coniacul amestecat cu rom şi se întinde un strat de cremă. Deasupra, se aşază a doua foaie. Se îmbracă tortul în restul de cremă şi se ornează cu fulgi de ciocolată sau cu ciocolată rasă.