Tort “Vis de ciocolată”

100 minute
Dificil

1. Se tapetează o tavă cu hârtie specială pentru copt şi se lasă cuptorul să se încingă la o temperatură de 180˚C. Separat, se sparg ouăle, albuşurile se separă de gălbenuşuri şi se bat spumă, într-un bol.
2. Se adaugă zahărul în ploaie, zahărul vanilat şi, la sfârşit, se pun făina şi cacaua, cernute. Se amestecă uşor să nu se lase sau să se formeze cocoloaşe şi se bagă în cuptorul încins în prealabil.
3. Între timp, se macină foarte fin nucile sau migdalele şi se stropesc cu puţin rom. Într-o crăticioară, se pun gălbenuşurile, zahărul, cacaua cernută, laptele călduţ, un praf de sare, vanilia şi se fierb la baie de aburi până se omogenizează, apoi se lasă la rece.
4. După ce s-a copt blatul şi s-a răcit, se taie cu un cuţit lung şi lat în foi foarte subţiri. Untul se freacă separat cu romul, se încorporează crema puţin câte puţin şi se împarte în două boluri: în unul rămâne crema de cacao şi în celălalt se pun migdalele sau nucile.
5. Se îmbracă blatul alternând cremele şi se ornează cu cacao cernută, apoi se lasă câteva ore la rece.