Tort “Visul toamnei”

1. Se pune untul într-un bol şi se amestecă cu zahărul pudră şi zahărul vanilat până se obţine o cremă. Se adaugă ouăle unul câte unul amestecându-se uşor.

2. În compoziţia cu unt se adaugă praful de copt stins cu zeamă de lămâie, piureul de dovleac amestecat cu laptele şi, la sfârşit, se pune făina cernută şi se amestecă în acelaşi sens să nu apară cocoloaşe. Compoziţia se toarnă în tava de tort şi se bagă în cuptorul încins.

3. Între timp, se pregăteşte siropul din apă, zahăr, scorţişoară şi vanilie şi se lasă să fiarbă până scade la jumătate. Separat, se freacă gălbenuşurile cu zahărul pudră şi zahărul vanilat, se adaugă brânza mascarpone şi se mixează aproximativ 10 minute, până se întăreşte. Se amestecă apoi totul cu frişca bătută, până se obţine o cremă.

4. După ce s-a copt blatul şi s-a răcit, se taie în patru, se însiropează şi se umple cu cremă. Se ornează cu flori din cremă şi se presară cu fistic măcinat.