Tortellini cu sos alb

1. Se pune apa la fiert într-o oală, se lasă să clocotească, se adaugă un praf de sare şi puţin ulei şi se pun pastele să fiarbă conform indicaţiilor de pe ambalaj. Se lasă până s-au frăgezit, apoi se scot în sită să se scurgă.

2. Se trec printr-un jet de apă rece, ca să nu se lipească între ele, şi se acoperă cu un capac. Între timp, se topeşte untul şi se adaugă pastele. Se înăbuşe câteva minute până se încorporează grăsimea şi se condimentează cu sare şi un praf de piper.

3. Separat, se pune uleiul în tigaie să se încingă, se adaugă făina, laptele călduţ şi se amestecă uşor până capătă consistenţa smântânii. Se adaugă sare, piper, nucşoară şi parmezan.

4. Sosul alb se toarnă peste tortellini, se presară caşcavalul ras şi se bagă în cuptorul încins câteva minute. Se ornează cu frunze de pătrunjel.