Turtiţe cu dovleac

1. Se curăţă dovleacul de coajă şi de seminţe şi se rade pe răzătoarea mare. Se stoarce de zeamă şi se bagă pentru puţin timp la frigider.

2. Ouăle se bat spumă, împreună cu mierea. Toate celelalte ingrediente se adaugă treptat şi se amestecă bine până se formează o cocă uşor de modelat.

3. Aluatul obţinut se lasă puţin deoparte după care se întinde pe planşetă la o grosime de 3 cm şi se fac formele cu ajutorul unui pahar sau al unei forme de turtă. Pe turtiţe se presară seminţele de dovleac şi se mai lasă câteva minute la rece.

4. Se tapetează tava cu unt şi cu făină sau se pune hârtie de copt şi se bagă la cuptor la 180 ºC. După ce s-au copt, se scot din cuptor şi se lasă să se răcească. Se servesc la micul dejun cu lapte dulce sau iaurt.