Varză alsaciană

O reţetă de varză alsaciană care te va face să te lingi pe degete. Uite cum s-o prepari:

1. Într-o cratiţă cu ulei încins se pun la călit ceapa tăiată mărunt şi morcovii trecuţi prin răzătoarea cu ochiuri mari.

2. După ce s-au înmuiat, se adaugă carnea tăiată cuburi şi se amestecă lăsând-o la călit până ce își schimbă culoarea. Se adaugă varza murată tăiată fideluţă. Se amestecă lăsând totul pe foc în jur de 10 minute.

3. Se toarnă vinul, se pun foaia de dafin, chimenul şi cuişoarele şi se lasă la fiert 30 de minute. În acest timp se pun şi cartofii la fiert în coajă.

4. După 30 de minute se adaugă bulionul desfăcut cu puţină apă şi se continuă fierberea încă 30 de minute. Se serveşte varza alături de cartofi, totul presărat cu piper și pătrunjel.