Vinete umplute cu carne
1. Vinetele se spală, se şterg şi se taie jumătăţi. Se scoate miezul cu o linguriţă, cu atenţie să nu se perforeze peretele vinetei şi se condimentează cu sare. Se lasă să se scurgă cu gura în jos, pentru a se elimina toate toxinele.
2. Între timp, se prepară umplutura din carne. Se curăţă ceapa, se spală şi se taie mărunt. Se înăbuşă în ulei şi se adaugă carnea tocată. Se călesc şi, după ce au scăzut, se adaugă condimentele după gust, piureul de roşii şi cimbrul. Se mai lasă 5-6 minute şi se opreşte focul.
3. Separat, se spală şi se curăţă ciupercile, apoi se taie jumătăţi. Se umplu vinetele cu compoziţia de carne, se pun ciupercile, pesmet şi parmezan, pe deasupra, şi se aşază în tava tapetată cu unt şi pesmet.
4. Tava se bagă în cuptorul încălzit în prealabil şi se lasă să se rumenească 40 de minute. După ce s-au făcut, se servesc cu parmezan şi smântână şi se ornează cu cimbru proaspăt.