Prăjituri de casă delicioase după rețete rapide și ușoare

Sărbătorim momentele importante din viața noastră cu cele mai delicioase prăjituri de casă, pe care le putem prepara ușor din confortul propriei bucătării. Uneori nu avem nevoie de o ocazie specială pentru a ne face timp să pregătim o prăjitură delicioasă, cu care să ne răsfățăm după o zi încărcată la birou. Iată așadar câteva mici răsfățuri rapide, cu care să îți îndulcești fiecare zi. 

Prăjituri de casă asortate

Există multe rețete de prăjituri de casă simple, delicioase și ușor de preparat. Iată câteva dintre acestea:

  1. Prăjitura cu lămâie

Atunci când ești în căutarea unui desert ușor de făcut, este musai să pregătești și această prăjitură de casă cu cremă. 

Ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 300 g zahăr
  • 3 ouă întregi
  • 200 g unt
  • răzătură de lămâie
  • linguriță de zeamă de lămâie
  • 4 Foi de pandișpan Boromir
  • 125  ml apă
  • 75 g zahăr tos
  • pliculeț de zahăr vanilat

Mixează într-un bol încăpător ouăle și zahărul până când obții o compoziție omogenă. După ce ai gătit amestecul la bain-marie și s-a topit zahărul, poți adăuga untul, coaja de lămâie rasă și zeama de lămâie. 

În continuare te vei ocupa de prepararea siropului: pune într-un ibric apă, 75 g de zahăr tos și un plic de zahăr vanilat. Lasă amestecul la foc mic, amestecând până când s-a topit de tot zahărul. 

Urmează să asamblezi prăjitura cu lămâie. Așază într-o tavă înaltă prima foaie de pandișpan Boromir, stropește-o cu sirop și întinde mai apoi un strat de cremă. Repetă procedura pentru fiecare foaie. La final adaugă nuca de cocos iar prăjitura ta delicioasă cu lămâie este gata!         

  1. Prăjitura Albinuța

Un desert de poveste, de nelipsit de pe mesele românilor, este prăjitura festivă de casă Albinuța. Pentru această prăjitură de casă, ai nevoie de următoarele ingrediente:

Pentru foi:

  • 800g Făină albă superioară Boromir
  • 200g zahăr tos
  • 100g unt
  • 200g miere
  • 80ml lapte rece
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 1 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 2 ouă

Pentru cremă:

  • 200g unt la temperatura camerei
  • 1 litru lapte
  • 450g dulceață
  • 150g griș
  • 200g zahăr tos
  • 100g miere
  • 1 lingură esență de vanilie
  • 1 lingură pastă de vanilie

Începe prepararea prin topirea mierii într-o cratiță, alături de zahăr și unt, compoziție pe care apoi o lași să se răcească. După răcire o mixezi cu zahărul vanilat, ouăle, apoi adaugi bicarbonatul, câteva linguri de lapte, și Făina Boromir, pe care o găsești pe boromirmarket.ro. Vei obține un aluat moale, pe care îl frămânți bine și îl lași la frigider pentru 10 minute.

Scoate aluatul din frigider, lasă-l 15 minute la temperatura camerei, împarte-l în patru părți egale și întinde fiecare foaie cu un sucitor. Așază foile pe hârtie de copt, înțeapă-le ușor cu furculița pentru a nu se umfla în timpul coacerii și coace fiecare foaie la cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius, pentru 7 minute. După coacere lasă foile să se răcească și începe să prepari crema.

Pune laptele la fiert cu puțină sare, esența de vanilie, zahărul tos și pastă de vanilie, iar când începe să fiarbă, poți să adaugi grișul cu grijă, amestecând foarte bine, pentru a nu se forma cocoloașe. Sunt suficiente 5 minute la foc mic, iar apoi lasă-l să se răcească și după răcire îl mixezi cu untul.

Acum poți începe montarea prăjiturii de casă: pune o foaie de aluat, o jumătate din cantitatea de cremă de griș, iar apoi o altă foaie, un strat de gem, încă o foaie de aluat și restul cremei de griș rămase, urmând apoi ultima foaie de aluat. Lasă prăjitura peste noapte pentru a se înmuia, ornează cu zahăr pudră și bucură-te de un desert special al copilăriei, cu aromă de miere și dulceață.

  1. Prăjitura Albă ca Zăpada

Atunci când ne gândim la rețetele vechi de prăjituri de casă cu cremă, nu putem să nu menționăm ”Albă ca Zăpada”, o delicioasă prăjitură cremoasă cu aromă de vanilie.

Ai nevoie de următoarele ingrediente pentru a prepara această prăjitură în propria bucătărie:

Pentru blat:

  • 550g Făină albă Boromir
  • 10 linguri zahăr
  • 10 linguri lapte
  • 10 linguri ulei
  • 2 ouă
  • 1 linguriță amoniac sau bicarbonat de sodiu
  • Sare

Pentru cremă:

  • 200g unt
  • 5 linguri zahăr
  • 9 linguri făină
  • 1 litru lapte
  • 1 esență de vanilie
  • Coajă de la o lămâie, împreună cu sucul de la ½ lămâie

Mixează ouăle împreună cu uleiul, laptele și zahărul până la dizolvarea completă a zahărului, adaugă sarea și continuă să amesteci. Separat adaugă zeama de lămâie peste amoniac și adaugă-l peste compoziție. Adaugă făina treptat, câte o lingură, până obții un aluat consistent, pe care îl frămânți cu mâna și îl lași la dospit 30 de minute.

După dospire împarte aluatul în trei părți egale, întinde fiecare bucată pentru a obține o formă pătrată și înțeap-o cu furculița pentru a nu se umfla la coacere. Coace aluatul la foc mic pentru 11 minute, până se întărește și este alb la suprafață, având grijă să nu devină maroniu.

Pentru a pregăti crema adaugă într-o cratiță zahărul, făina și coaja de lămâie, amestecând puțin cu ajutorul unui tel. Adaugă laptele treptat, amestecând continuu, până vei obține o compoziție cremoasă. Adaugă esența de vanilie și amestecă până când crema se îngroașă. Când ajunge la temperatura camerei adaugă treptat untul cu ajutorul unui mixer.

Începe să montezi crema pentru acest desert de casă, așezând o foaie de aluat la baza așezată într-o tavă, peste o folie alimentară, iar apoi pune o parte din crema, alternând straturile până la ultima foaie, peste care vei adaugă puțină cremă și vei presăra fulgi de cocos. Împachetează prăjitura cu o folie alimentară și așază deasupra un tocător și un obiect cu o greutate de aproximativ 1 kg, pentru a permite legarea mai bună a straturilor. 

Combinații delicioase de arome

Pentru a obține un mix de gusturi savuroase atunci când prepari prăjituri de casă, poți adăuga esențe de calitate, cu o aromă intensă, care se păstrează bine și după coacere. Nu uită de cojile de lămâie și de portocală care se potrivesc foarte bine în numeroase prăjituri ușor de făcut în casă, conferindu-le o aromă deosebită, cu gust de copilărie.

O altă modalitate prin care poți obține o aromă specială a prăjiturilor este să le combini cu untul beurre noisette. Obținut prin prăjirea untului până la obținerea unei culori maronii pe fundul crăticioarei, acesta poate înlocui untul obișnuit și conferă prăjiturilor o aromă intensă, cu totul specială.

Nu în ultimul rând, poți obține un gust și o culoare specială, prin aromatizarea cremelor cu unt, ganaș sau a glazurii din sirop de zahăr cu piure de fructe, sucuri, cafea, alcool, coniac, coajă de lămâie, nuci măcinate sau fructe.

Adaugă un strop din acestea, în funcție de preferințe, în prăjitura preparată, iar rezultatul obținut va fi unul care îți va încânta privirea, dar și papilele gustative. Avem atât de multe ingrediente în propria bucătărie pe care le putem combina, pentru a le conferi personalitate și gust prăjiturilor pe care le preparăm, încât să nu dăm greș niciodată.

  1. Mini prăjituri de casă

Pe cât sunt de aspectuoase, pe atât sunt de delicioase mini prăjiturile preparate în casă. Iată 2 rețete de mini prăjituri de casă ușor de preparat, cu un gust deosebit:

        Financiers

Probabil una dintre cele mai ușor de preparat mini prăjituri – Financiers – sunt cu adevărat delicioase.

Ai nevoie de ingredientele de mai jos: 

  • 100 g migdale măcinate
  • 140 g zahăr
  • 60 g Făină albă superioară Boromir
  • 4 albușuri
  • 120 g unt

Începe prin a preîncălzi cuptorul la 180 de grade Celsius. Adaugă untul într-o crăticioară pentru a se topi la foc mic până observi depuneri maro pe fundul crăticioarei și vei obține beurre noisette. Se strecoară untul, iar într-un vas se pun migdalele măcinate, împreună cu zahărul cernut, albușurile și făina. Se amestecă aceste ingrediente, iar apoi se toarnă untul noisette, iar compoziția obținută se toarnă într-un poș și se pune în forme. Se coc 20 de minute la foc mediu și vei obține un desert savuros și ușor de preparat, cu o plăcută aromă de migdale.

       Friands cu portocale și cacao boabe

Originare din Franța, aceste mini prăjituri de casă deosebite îmbină aroma de midgale cu cea a boabelor de cacao, pentru un răsfăț de arome.

Ingredientele de care ai nevoie sunt următoarele:

  • 100g făină de migdale
  • 100 g Făină superioară Boromir
  • 140 g zahăr pudra
  • 6 albușuri
  • 185 g unt topit
  • 50 g boabe sfărâmate de cacao

Se încălzește cuptorul la 200 de grade Celsius, timp în care se topește untul și se lasă să se răcească. Se cerne zahărul pudra și Făina Boromir, se adaugă făina de migdale și se amestecă, se adaugă albușurile ușor bătute împreună cu untul, boabele de cacao sfărâmate și coaja rasă de la portocală. Amestecă toate aceste ingrediente și apoi adaugă compoziția în formele de copt, putând folosi forme de brioșe.

Se taie 6 felii subțiri de portocale, care apoi se înjumătățesc și se pune câte o jumătate de felie pe fiecare formă umplută cu compoziția prăjiturii și se coc pentru 25 de minute. Se servesc ca atare sau pudrate cu zahăr.

Cu mere, cu ciocolată, cu brânză sau cu gem?

Prăjiturile de casă sunt delicioase, indiferent de ingredientul vedetă pe care vrei să îl folosești. Tarte cu mere, brioșe cu ciocolată, plăcintă cu brânză și prăjitură cu gem de prune, toate acestea sunt preparate ușor de pregătit, absolut savuroase.

Merele se potrivesc unei plăcinte, dar și unei prăjituri turnate sau chiar unor brioșe, în timp ce ciocolata adaugă culoare și savoare fiecărui preparat. Gemul este nelipsit din prăjiturile copilăriei noastre, iar brânza este o alegere excelentă pentru niște brânzoaice nemaipomenite.

Cu atât de multe opțiuni, este imposibil să ne plictisim în bucătărie, nu credeți ? 

Mai multe articole