Trebuie să recunosc că de când am văzut prima reclamă la Ikanos pe feed-ul de Facebook și mi-am făcut testul Ikanos am fost foarte curioasă. Nu îmi era clar cum funcționează, așa că m-am înscris în program – ușor sceptică inițial. Dar acum mă bucur că am făcut-o!
Dacă ești ca mine, adică îți place să afli tot ce poți despre produsul sau serviciul pe care vrei să îl cumperi, am făcut o listă cu zece lucruri ce trebuie să le știi înainte să începi programul Ikanos.
- Ai nevoie de un cântar
- Trebuie să te gândești de ce vrei cu adevărat să slăbești
- În fiecare zi ai nevoie de 5 minute pentru mini-cursul zilei, iar asta te va prinde
- Pe parcursul programului vei avea un coach dedicat
- Ikanos te ajută să îți schimbi obiceiurile în bine (ca să slăbești și să ai un stil de viață mai sănătos)
- Schimbarea obiceiurilor durează mai mult decât mitul celor 21 de zile
- Prepararea în avans a meselor sau a ingredientelor e importantă
- Caloriile contează dar nu trebuie să le numeri
- Vei învăța câte proteine, câți carbohidrați și câte grăsimi poți mânca zilnic
- Mersul pe jos contează
Cu toții avem tot felul de scăpări când vine vorba de dietă. Nu ne mai cântărim cu lunile de teama că ne-am îngrășat. Nu reușim să ne ținem de o dietă mai mult de 6 zile. Nu ne ținem de programul de sport. Ne simțim vinovați când mâncăm ultima felie de pizza când deja suntem sătui.
Pentru o mamă cu copii la școală, așa cum sunt eu, e foarte ușor să mănânce prea mult când toată ziua trebuie să fac pachete și pachețele și gustări și mese preferențiale.
Pe lângă asta, mai niciodată nu reușeam să mănânc la prânz din cauza call-urilor de la lucru, așa că ronțăiam tot felul de snacksuri. După un call mai stresant o ciocolată, și uite așa nu reușeam să mai îmi controlez de loc dieta.
După o săptămână foarte stresantă, cu multă ciocolată, am văzut o reclamă la Ikanos, am făcut testul și am decis să încep programul.
Nu am știut la ce să mă aștept, dar am zis că voi face tot ce pot eu mai bine să slăbesc.
Dar am găsit un program cum nu am mai văzut sau auzit.
Dacă îți imaginezi că „program de slăbit” înseamnă un set de meniuri și nimic altceva te înșeli amarnic și vei avea o super surpriză. Ikanos te învață tot ce ai nevoie pentru a dobândi obiceiuri mai sănătoase cu care să rămâi pe viață, astfel încât după ce slăbești să nu te mai reîngrași și în același timp te ajută să te motivezi și responsabilizezi și să rămâi pe drumul cel bun.
Ai nevoie de un cântar
Încă din prima zi de program vei afla că este recomandat să te cântărești în fiecare zi pentru a putea avea o medie a greutății tale în fiecare săptămână.
Dacă te înscrii în program duminică seara, cum am făcut eu, să știi că până marți dimineața ar fi bine să ai un cântar funcțional în casă. Nu trebuie să fie unul sofisticat, ci orice cântar digital cu pas de discretizare la 100g este potrivit.
Verifică bateriile la cântarul tău acum și dacă nu ai unul, comandă-ți.
Trebuie să te gândești de ce vrei cu adevărat să slăbești
E frustrant să te îngrași și greu să slăbești. Așa că ai nevoie de o motivație puternică să poți să duci un program de slăbit până la capăt.
Care este motivul real pentru care vrei să slăbești? Caută răspunsul cât poți de adânc, cu cât e mai profund, cu atât e mai puternic și motivația va fi mai mare.
În fiecare zi ai nevoie de 5 minute pentru mini-cursul zilei
Cei mai importanți pași din program sunt parcurgerea mini-cursurilor zilnice. Nu ai nevoie decât de 5 minute, dar ar fi bine să faci asta la prima oră dimineața. Îți va da timp să poți reflecta peste zi la tema respectivă și informația se va sedimenta mai bine. Unele mini-cursuri sunt interactive, va trebui să răspunzi la câteva întrebări carete vor ajuta să înțelegi mai bine cum funcționează mintea ta în relația cu mâncarea.
Pe parcursul programului vei avea un coach dedicat
În una din primele zile din program vei parcurge un mini-curs despre importanța unui coach în cadrul programului și la final vei primi un mesaj de la coach-ul tău dedicat. Din acel moment s-a făcut deja prezentarea și vei putea vorbi direct cu coach-ul tău.
Sunt niște oameni deosebiți, foarte empatici și cu multe cunoștințe de nutriție care răspund mereu prompt întrebărilor pe care le ai. Dacă ții activă relația cu coach-ul tău îți va fi mai ușor pe parcurs, e ca și cum ai avea un prieten sau o prietenă bună în staff-ul Ikanos.
Ikanos te ajută să îți schimbi obiceiurile în bine
Pregătește-te să faci loc în viața ta unor noi obiceiuri mai sănătoase. Chiar dacă asta poate să sune înfricoșător pentru mulți dintre noi, chiar nu este. Nu va trebui să renunți la nimic din ce îți place, dar vei începe să faci lucrurile altfel.
Începe programul cu mintea și sufletul deschise.
Schimbarea obiceiurilor durează
Dacă ai auzit vreodată că durează 21 zile ca ceva să îți intre în obicei, uită! Acesta este un mit, iar realitatea spune că poate dura până la 4 luni să deprinzi un obicei nou.
Nu te aștepta ca lucrurile să se întâmple peste noapte, nu te aștepta să faci totul perfect din prima zi, nu te aștepta să nu greșești sau să nu calci pe lângă pentru că, cel mai probabil, nu va fi așa.
Așteaptă-te să dureze, înarmează-te cu răbdare și rezultatele vor veni.
Poți să cumperi sau să descarci de pe net cartea „Atomic Habits” de James Clear și să o citești în paralel cu programul, pentru a înțelege în profunzime mecanismul formării de obiceiuri. Probabil te va ajuta.
Prepararea în avans a meselor sau a ingredientelor e importantă
Vei învăța că este important să ai un plan alimentar (preferabil scris de tine, dar poți cere unul potrivit pentru tine de la ei), iar pe baza lui să îți construiești lista de cumpărături. Odată ce ai lista pe o săptămână cumpără tot ce ai nevoie, să ai mereu la îndemână legume și fructe proaspete, carne slabă, iaurt slab, etc.
Dacă te prinde momentul pregătirii primei săptămâni duminică seara, fă-ți repede lista și apelează la un curier să îți aducă acasă tot ce ai nevoie pentru a prepara mesele pentru primele zile din următoarea săptămână.
Dacă nu aloci timp pentru acest punct, va fi foarte ușor să deviezi și să te frustrezi că „iar nu mă pot ține de dietă”.
Caloriile contează dar nu trebuie să le numeri
Uită toate miturile care spun că nu caloriile contează în timpul unei diete ci felul în care combini alimentele. Vei afla din programul Ikanos de ce caloriile sunt singurul lucru care contează când vrei să slăbești.
Ca norocul, cu Ikanos nu va trebui să le numeri, dar vei afla ce este acela un buget caloric.
Vei învăța câte proteine, câți carbohidrați și câte grăsimi poți mânca zilnic
O metodă mai simplă de a privi bugetul de calorii este împărțirea acestuia în cele 3 grupe de macronutrienți și în cadrul dietei flexibile FlexIkanos vei afla exact câte porții de proteine trebuie să mănânci pe zi în timpul perioadei de slăbire, câte porții de carbohidrați și grăsimi poți mânca și cum poți jongla cu ele, și de ce trebuie să mănânci probabil mult mai multe legume decât în prezent.
Dacă ești pregătit mental pentru asta, atunci perspectiva unei diete flexibile este cât se poate de roz. Nu vei avea nevoie de un plan gata făcut, iar asta va face ca dieta să fie mult mai ușor de urmat.
Mersul pe jos contează
Chiar dacă sportul este de multe ori primul lucru la care ne gândim când vrem să slăbim, el nu este cel mai important. Pentru cei cu un IMC peste 30 chiar nu ar trebui să o prioritate. Pentru majoritatea persoanelor, mersul pe jos este mult mai important când vine vorba de slăbit.
Vei vedea cum pașii pe care nu îi faci zilnic te pot ajuta la slăbit mult mai mult decât sportul și vi primi sugestii cum poți mări numărul actual de pași.
Concluzie
Decizia de începe un program de slăbit nu este una ușoară. Dar sigur merită! Eu am slăbit 12 kilograme în 15 săptămâni. Nu a fost ușor, dar nici greu nu pot spune că a fost. Pe o scară de la 1 la 8, unde 1 este foarte greu și 8 este foarte ușor, eu am simțit un 7.
Dar ce este mai ușor este decizia de a începe să renunți la obiceiurile care te-au făcut să te îngrași. Practic, asta se întâmplă în timpul programului Ikanos.
Sper ca lista mea să îți fie utilă!