Crenvursti in aluat

180 minute
4 portii
Mediu

Iti plac crenvurstii in aluat pe care ii poti cumpara de la covrigarii? Ii poti face si in casa! Ies mai pufosi, mai aromati si stii sigur cum sunt facuti.

Ingrediente

240 ml lapte 1 lingurita drojdie uscata 2 linguri zahar 280 g faina 50 g unt 1/4 lingurita sare 8 crenvursti un galbenus
Mod de preparare:
  1. Dizolva drojdia in laptele caldut, impreuna cu zaharul si da-le deoparte 10 minute, pana ce drojdia se activeaza.
  2. Pune faina intr-un recipient incapator, fa o gaura in mijloc si toarna drojdia crescuta. Framanta aluatul, adaugand si untul topit pana ce devine foarte elastic, apoi lasa-l la crescut minim 1 ora.
  3. Dupa ce compozitia si-a dublat volumul, porneste cuptorul si imparte compozitia in 8 parti egale. Alungeste fiecare din cele 8 bucati de aluat, rulandu-le cu mainile pe masa.
  4. Infasoara aluatul in jurul crenvurstilor trecand cu aluatul peste fiecare din capete, pentru a preveni desfacerea lor. Lasa crenvurstii infasurati la crescut in tava, pana ce isi dubleaza volumul.
  5. Unge crenvurstii in aluat cu galbenusul batut, apoi coace-i pentru 30 de minute la 180 de grade.

S-ar putea sa-ti placa si:

Foietaj cu nuci pecan si sirop de artar

Rulouri cu bacon si verdeata

Croissante cu sunca si cascaval