Cel mai vestit desert moldovenesc este de departe placinta poale-n brau, sau branzoaicele. In combinatia asta, placintele amintesc de pasca traditionala, cu aluat dospit.
Le pregatesti similar cum pregatesti cozonacul, in ceea ce priveste aluatul, iar casa ti se umple de miros imbietor de sarbatoare.
Ingrediente pentru aluat
500 g faina 2 pliculete drojdie uscata 100 g zahar 250 ml lapte 60 ml ulei 2 oua 1 lingurita esenta vanilie 1/2 coaja unei lamai si a unei portocale
Ingrediente pentru umplutura de branza
300 g branza de vaci 150 g zahar 1/2 coaja unei lamai si a unei portocale 1 ou mare 1 lingura cu varf gris 3 linguri stafide 1 lingurita esenta de vanilie 1 lingurita esenta de rom
Ingrediente pentru uns
1 ou 3 linguri lapte
Mod de preparare:
- Dizolva drojdia in 2-3 linguri de lapte incalzit si 1 lingura de zahar. Da maiaua deoparte pentru 5-10 minute.
- Pune faina intr-un vas incapator, iar in centrul ei pune maiaua crescuta, ouale bine batute inainte, restul de zahar, mirodeniile si uleiul.
- Framanta aluatul rezultat pentru 15-20 de minute manual sau 10-15 la robot, pana cand devine elastic. Lasa coca la dospit acoperita cu un prosop pentru 1-2 ore, sau pana cand isi dubleaza volumul.
- Combina branza de vaci cu zaharul, mirodeniile, stafidele, ouale si grisul. Da compozitia la frigider. Cand aluatul s-a dublat, intinde-l pe blatul bine infainat.
- Taie patrate potrivite, cu latimea de cca 10 cm. In mijlocul fiecarui patrat pune o lingura de compozitie, apoi lipeste colturile patratelor, aducandu-le in centru unele peste celelalte.
- Asaza placintele in tava in care urmeaza sa le coci si lasa-le sa creasca la cald pentru o ora. Odata crescute, unge-le cu oul batut cu lapte si da placintele la cuptorul preincalzit la 180 grade, pentru 35-40 minute, sau pana cand sunt bine rumenite.