Pentru cei care adora aroma de cafea in deserturi, aceasta reteta este cel mai bun desert pe care il pot face acasa.
Reteta de prajitura cu crema de cafea a fost trimisa de Adelina Ion, din Bucuresti.
Ingrediente pentru blat
5 oua 5 linguri zahar brun 5 linguri faina 2 lingurite cafea solubila esenta de rom
Ingrediente pentru crema de cafea
200 ml frisca lichida o ciocolata alba 5 lingurite cafea solubila un plic intaritor pentru frisca
Mod de preparare:
- Se pregateste pandispanul astfel: se separa albusurile de galbenusuri, se bat albusurile spuma cu zaharul, se adauga galbenusurile si apoi, amestecand usor, se presara faina si cafeaua solubila. Se adauga esenta de rom si se toarna in forma tapetata cu hartie de copt.
- Se pune prajitura in cuptorul bine incins in prealabil si se lasa la copt pentru 30-35 de minute. Se opreste focul si se lasa blatul sa se raceasca in cuptor, apoi se scoate si se rastoarna pe un platou.
- Se pregateste crema astfel: se pune ciocolata rupta in bucatele mici in frisca lichida si se pune vasul pe baie de abur. Se adauga cafeaua solubila si se amesteca. Se lasa sa se raceasca, dupa care se mixeaza energic, se adauga plicul de intaritor de frisca si se continua mixarea pana se obtine o crema consistenta. Se intinde crema pe blatul prajiturii, se niveleaza si se orneaza, dupa preferinte.