Cand musafirii te iau pe nepregatite si ai putin timp la dispozitie pana sosesc, pregateste rapid o spuma de ciocolata din numai 2 ingrediente si orneaz-o cat mai ingenios, incat sa-i surprinzi placut.

Ingrediente

300 ml frisca lichida/smantana pentru frisca 100 g ciocolata neagra/cu lapte
Mod de preparare:

1. Topeste ciocolata la bain-marie pana cand este complet lichida si nu mai are deloc cocoloase.
2. Lasa ciocolata la racit 15-20 de minute.
3. Bate frisca sau smantana pana cand obtii o consistenta putin tare, dar care nu sta pe tel.
4. Dupa ce ciocolata s-a racit, adaug-o peste frisca si mixeaza in continuare pana cand devine la fel de tare precum frisca pentru ornat.
5. Pune spuma obtinuta intr-un pos si pune-o in pahare.
6. Optional, poti orna spuma de ciocolata cu fructe de padure, bucatele de ciocolata neagra sau alba si frunzulite de menta.

Sfaturi utile

✽ Daca folosesti frisca vegetala, ciocolata pe care o folosesti ar trebui sa fie neagra, caci frisca are deja zahar in compozitie.

✽ In schimb, daca alegi sa folosesti smantana pentru frisca, tine cont ca nu este deja indulcita, deci trebuie sa folosesti o ciocolata mai dulce, posibil chiar sa simti nevoia sa adaugi zahar suplimentar.