Tort de biscuiti cu vanilie si zmeura

60 minute
8 portii
Mediu

Nu e neaparat sa fie post sau iarna sa prepari un tort de biscuiti. In perioada verii, cand de-abia iti vine sa intri in bucatarie, d-apoi sa mai aprinzi si cuptorul, un tort de biscuiti racoritor, cu crema de vanilie si zmeura este un desert apreciat de toata lumea.

Ingrediente

400 g biscuiti simpli 1 L+2 cani lapte 2 plicuri pudding de vanilie 7 linguri zahar 500 g zmeura 1 pliculet gelatina 200 ml smantana pentru frisca 1-2 linguri zahar pudra
Mod de preparare:

Budinca de vanilie

  1. Prepara budinca astfel: pune 400 ml de lapte la fiert, iar in 100 de ml dizolva plicul de pudding si 2 linguri de zahar. Cand laptele da sa fiarba, adauga puddingul dizolvat si amesteca in mod constant pana cand se ingroasa, apoi da-l de pe foc.
  2. Inmoaie biscuitii pe rand in cana de lapte simplu pastrat. Asaza-i intr-o tava, pana ce formezi un strat complet. Deasupra biscuitilor pune budinca de vanilie, urmata de alt strat de biscuiti. Da tava la frigider.

Jeleul de zmeura

  1. Separa o cana de zmeura din toata cantitatea. Pune restul intr-o cratita, la foc mic, impreuna cu 1/2 cana de apa si 3 linguri de zahar si amesteca in mod constant. Lasa fructele sa fiarba pentru 3-4 minute, apoi da compozitia de pe foc.
  2. Strecoara fructele, impingand cu spatele unei linguri prin sita, pentru a separa semintele. In lichidul strecurat si fierbinte dizolva un pliculet de gelatina, amestecand foarte bine. Scoate tava de la frigider si toarna siropul de zmeura deasupra biscuitilor si da-o din nou la rece pentru minim 40-50 de minute, sau pana cand stratul de zmeura se solidifica.

Asamblarea tortului de biscuiti

  1. Cand jeleul de zmeura s-a intarit, prepara cel de-al doilea strat de budinca urmand aceleasi etape de mai sus. Intinde-l in tava, peste stratul de jeleu, apoi asaza un ultim strat de biscuiti.
  2. Da tortul la rece pentru minim 1 ora, apoi bate smantana pentru frisca cu zaharul pudra. Rastoarna tortul de biscuiti pe un platou, imbraca-l in frisca si orneaza-l cu zmeura proaspata ramasa.

S-ar putea sa-ti placa si: