Tort de cacao cu spuma de ciocolata

8 portii
Mediu

Daca esti fan ciocolata, tortul asta este tot ce-ti doresti! Blat, crema si glazura, toate sunt pline de ciocolata.

Ingrediente pentru blat

100 g faina 50 ml lapte 2 linguri unt 2 linguri cacao 200 g + o lingura zahar 6 oua

Ingrediente pentru spuma de ciocolata

350 ml smantana pentru gatit 350 ml smantana pentru frisca 350 g ciocolata neagra 100 ml apa 100 g zahar 3 galbenusuri

Ingrediente pentru glazura

200 ml smantana pentru gatit 230 g ciocolata cu lapte
Mod de preparare:

1. Preincalzeste cuptorul la 180 grade, topeste untul si amesteca-l cu laptele, apoi combina faina si cacaua. Bate ouale cu zaharul pana cand obtii o compozitie pufoasa si deschisa la culoare (8-10 minute).
2. Cerne faina si cacaua amestecate peste amestecul de oua, apoi incorporeaza-le folosind o spatula. Adauga untul combinat cu lapte si omogenizeaza.
3. Toarna amestecul intr-o tava tapetata cu hartie de copt si da tava la cuptor pentru 30 de minute, sau pana cand trece testul scobitorii.
4. Scoate blatul si lasa-l sa se raceasca apoi taie-l in doua. Toaca marunt ciocolata pentru spuma de ciocolata, toarna 300 ml de smantana incalzita peste ea si omogenizeaza.
5. Pune zaharul intr-o cratita impreuna cu apa, amesteca si lasa recipientul la foc mic pana ce apa a scazut putin iar zaharul e complet dizolvat.
6. Bate galbenusurile cu siropul fierbinte, turnat putin cate putin, pana ce obtii o compozitie deschisa la culoare. Adauga crema de ciocolata si amesteca pana cand omogenizezi.
7. Bate smantana pentru frisca si incorporeaz-o in crema de galbenusuri si ciocolata, numai dupa ce crema s-a racit, pentru a nu inmuia frisca.
8. Intr-o forma de tort mai mare decat cea folosita pentru a coace tortul, toarna jumatate din spuma de ciocolata, asaza o jumatate de blat, toarna cealalta jumatate din cantitatea de spuma, apoi asaza cealalta jumatate a blatului. Da tortul la congelator acoperit cu folie de plastic pentru 6-7 ore sau peste noapte.
9. A doua zi prepara glazura, topind ciocolata cu smantana incalzita. Rastoarna tortul (pentru a-l scoate cu usurinta lasa-l intr-o tava cu apa calda pentru 1 minut) orneaza-l cu glazura obtinuta, decoreaza-l dupa preferinta si da-l la frigider pana la servire.

Vezi si alte retete de tort

Incearca si alte deserturi cu ciocolata