Cea mai renumita inghetata din lume este cea italiana, iar aceasta reteta respecta traditia italiana. Prepara acasa un tort de inghetata semifreddo, un deliciu cremos si foarte prezentabil, pe care il poti servi fara ezitare la o petrecere.

Ingrediente

3 oua 2 galbenusuri 130 g zahar 1 pastaie de vanilie 400 ml smantana pentru frisca 200 g ciocolata neagra 100 g ciocolata alba
Mod de preparare:
  1. Bate cele 3 oua, 2 galbenusuri cu zaharul pentru 4-5 minute, pana obtii o spuma deschisa la culoare.
  2. Da-o apoi la bain marie, impreuna cu semintele din pastaia de vanilie si continua sa amesteci cu telul pentru alte 8-10 minute.
  3. Bate smantana pentru frisca pana se tine bine de tel, apoi incorporeaz-o in crema de vanilie obtinuta.
  4. Topeste ciocolata neagra si ciocolata alba separat la bain marie sau la microunde, in runde de cate 30 de secunde, intrerupte de runde in care amesteci.
  5. Separa compozitia de inghetata in 2 parti egale, amestecand ciocolata neagra intr-una si cea alba in alta.
  6. Intinde o folie alimentara intr-o tava de cozonac, ridicand-o pe peretii tavii si lasand folie in exces, pentru a putea imbraca inghetata.
  7. Toarna inghetata de ciocolata neagra si da-o la congelator pentru 20-30 de minute, sau pana cand se intareste superficial.
  8. Toarna apoi compozitia cu ciocolata alba, imbraca inghetata in folia lasata pe exteriorul tavii si da-o la congelator pentru minim 8 ore inainte de servire.
  9. Serveste tortul de inghetata italiana semifreddo pudrat cu cacao.