Sava Negrean: In casa mea, painea este considerata alimentul sfant

Una dintre cele mai apreciate interprete de muzica populara, doamna Sava Negrean, ne impartaseste obiceiurile culinare si traditiile din familia sa, atat in perioada Sarbatorilor, cat si in cea imediat urmatoare.

Cum intampinati 2016?

Cu multa dragoste, incredere si cu nadejdea in suflet ca viitorul este luminos.

Anul trecut a fost unul bun?

Multumesc Lui Dumnezeu a fost foarte bun, atata timp cat suntem sanatosi. Am invatat de copil sa duc in inima doua lucruri extraordinare: credinta in Dumnezeu si munca. Pentru ca nimic pe lumea asta nu se poate fara efort.

Cum ati petrecut Sarbatorile de Craciun si de Revelion?

De cand am plecat din satul meu natal Bucium, din judetul Salaj, am incercat in fiecare an sa revin la casuta  parinteasca, pe care am refacut-o si e primitoare, in comunitatea de oameni in care m-am format in copilarie, in adolescenta si mi-am petrecut o parte din tinerete. Acolo consider ca este locul sfant, al radacinilor, in care ne incarcam cu o energie extrordinar de benefica, mai ales cu ocazia acestor sarbatori mari, crestinesti. Am fost impreuna cu familia mea: cu sotul meu Dan Brudascu, un om absolut deosebit in tot ceea ce face, om de cultura, cu fiica mea care este avocat, cu ginerele meu care este preot, si cu cei doi copii ai lor si nepoteii mei, Petru (10 ani) si Cezara Maria (4 ani). Sunt extraordinar de mandra cu familia mea si ma simt bogata.

Pe scena sunteti o artista desavarsita si iubita, iar acasa o gospodina in toata puterea cuvantului?

Ma straduiesc ca in prima varianta sa fiu asa cum ati spus, iar in varianta a doua, de acasa, sunt gospodina, mama si o femeie care isi hraneste familia dintotdeauna. Am grija de toti, dar nu sunt specialista. Fac din ce m-a invatat maicuta mea si din ce am invatat, si eu, de-a lungul anilor. Va spun cu toata sinceritatea: fac mancaruri bune si gustoase, dar fara sa fiu vreun expert in arta culinara. Din ce am, cum am, ma descurc. Daca in casa am cartofi, gatesc cartofi sub diferite forme. Daca am fasole, la fel, daca am paine prajesc o bucata de paine cu usturoi si putin ulei si servita alaturi de un ceai iese extraordinar. In casa mea, painea este considerata alimentul sfant. Iar inainte de a incepe o paine facem semnul crucii si Ii multumim Lui Dumnezeu.

Ce gatiti de obicei?

De Sarbatori, de exemplu, am gatit multe preparate din carne de porc. Acesta a fost taiat conform traditiei, iar inainte a fost crescut de noi. Avem pamant destul si cu ajutorul cuscrilor putem sa crestem porci, dar si pasari. Pentru ca este destul de grea carnea de porc, in zilele obisnuite consumam preparate din carne de curcan.

Dar acum, imediat dupa Sarbatori?

La noi se obisnuieste ca in aceasta perioada sa se pregateasca o ciorbita de chimion cu carnat sau ciorbita de zarzavat la care in alte parti ale tarii se foloseste borsul, iar la noi se foloseste zeama de varza. Pentru cei interesati de ciorbita cu chimion, va spun ca se face foarte simplu. In apa rece se pun bucatele de carnati, se adauga o punguta de chimion, se fierb si o ceapa, un pic de bulion si se poate drege cu putina smantana. Iar in ciorbita de zarzavat se pun 4-5 cepe, morcovi, patrunjel, pastarnac, ce are gospodina in camara, dar si 3-4 cartofi, sare si un pic de boia sau de piper si, cum spuneam, cu zeama de varza. Se poate manca si cu putina carne, daca se doreste, si cu smantana, ca doar suntem ardeleni.

In urmatoarea perioada ce include activitatea dv. artistica ?

In perioada urmatoare vom incerca cu totii sa ne refacem fortele, sa mergem mai departe. Proiecte vor veni, din nou, la vremea lor. Niciodata nu mi-a placut sa vorbesc despre asta, dar, din fericire, cu bucurie in suflet o spun, intotdeauna am facut cate ceva in plus fata de ce am lasat in urma.

Secretele mele

Folosesc des condimente si verdeturi

„Traind o perioada in Iran, timp de doi ani, pentru mine a fost o mirare extraordinara sa vad ca acolo patrunjelul, trifoiul si chiar ouale se vand la kilogram. Iar cand am locuit in America, unde am stat tot aproximativ doi ani, nu am intalnit tarhon, tarhonul romanesc, pe care eu obisnuiesc sa il folosesc foarte des. Acum, tarhonul, patrunjelul, leusteanul nu-mi lipsesc vreodata. Le am la mine in gradina.”

Mai multe articole