Cu toții visăm să locuim într-o casă spațioasă, cu o grădină frumoasă și piscină, dar foarte puțini ne și permitem acest vis. Din fericire, există și destule avantaje în a locui într-un apartament micuț, dar cochet la bloc. Cu o investiție minimă, poți reuși să-ți transformi apartamentul într-un veritabil sanctuar al confortului și bunului gust estetic, optând pentru instalarea unui șemineu ieftin ce reproduce aproape de perfecțiune, atmosfera magică a șemineului pe lemne.
Așadar, dacă vrei un șemineu superb, dar stai la bloc, șemineele Pefoc devin soluția perfectă în orice apartament! În acest mod și cu costuri surprinzător de mici în comparație cu un model clasic de șemineu pe lemne, îți poți amenaja livingul, dormitorului, baia sau chiar balconul de la bloc, cu o serie de dispozitive decorative inedite, extrem de performante și foarte prietenoase cu consumul și mediul înconjurător.
De la meșterii PEFOC, firmă 100% românească din Sibiu și specializată în comercializarea unei game întregi de șeminee potrivite pentru orice tip de locuință, aflăm că, evoluția tehnologică a adus câteva inovații în industria soluțiilor termice și de decor, ideale pentru apartamente.
Ce implică totuși, amplasarea unui șemineu într-un apartament? Înainte de toate, trebuie să știi că, modelele de șemineu decorativ se împart pe două mari categorii: șemineul electric și bioșemineul (un model terapeutic de șemineu cu flacără naturală pe bază de bioethanol).
Șemineele electrice
Șeminee electrice cu flacără 3D sunt foarte simplu de utilizat, acestea având nevoie doar de o priză pentru a fi conectate. Șemineele cu focar electric LED 3D pot încălzi spații de până la 30 mp și dispun de telecomandă care te ajută să reglezi flăcările care le imită fidel pe cele dintr-un șemineu tradițional pe lemne.
Tehnologia 3D LED, timer-ul, termostatul pentru reglarea temperaturii sunt alte elemente incluse într-un un șemineu electric. În plus, acesta poate fi și extrem de econom. În modul fără căldură și doar cu funcția vizuală activă, un astfel de dispozitiv va putea să te coste lunar, chiar mai puțin decât consumul de energie al unui singur bec cu LED!
Bioșemineul sau șemineul cu bioethanol
Acestă categorie de șeminee decorative este ușor de integrat în orice tip de locuință, arzând cu flacără naturală reală, pe bază de bioethanol. Nu emană fum sau mirosuri deranjante în timpul arderii. Astfel, un bioșemineu nu necesită coș de fum sau evacuare exterioară. Aburii speciali emanați în timpul arderii sunt chiar benefici – îmbunătățesc calitatea aerului și creează o ambianță specială în cameră.
Toate aceste modele, alături de o gamă completă de șeminee tradiționale pe lemne, pe gaz sau peleți, sobe noi cu design rustic sau modern, grătare de grădină, coșuri de fum premium și multe alte dispozitive sau accesorii pentru casă și decor, pot fi găsite la un singur click distanță pe site-ul oficial www.pefoc.ro.
Sub sloganul “Noi facem tot, tu pui pe foc!”, comandă on-line din confortul canapelei tale, soluțiile care ți se potrivesc și bucură-te de prețuri speciale la peste 9000 de produse dedicate universului termic, transport asigurat, consiliere gratuită și livrare promptă, oriunde în țară, în maximum 48 ore de la confirmarea comenzii!